"Because no one can understand love until they fall into it :)"

vineri, 25 martie 2011

Pur si simplu fericita

Încă un sfârşit de săptămână. Ok, să recunoaştem, ziua de azi a fost destul de bună perfectă. După şcoală, am ieşit afară şi chiar vreo 3 ore am râs încontinuu. Se pare că începutul acestui weekend a fost promiţător, să vedem cum se prezintă şi următoarele zile :)

miercuri, 23 martie 2011

Everybody's saying bullshits

Dăh m-am săturat de perioada asta. Toţi spun câte ceva fără măcar să fie siguri pe ceea ce spun şi culmea e că mai sunt şi crezuţi (how?). Nu mă interesează părerea altora, dar nu suport să aud minciuni peste minciuni care înfloresc pe zi ce trece. Ok, minciuni ca minciuni, dar deja sunt exagerate rău de tot. But my friends believe me :)

duminică, 20 martie 2011

Again

Da, iar e frig, iar apar probleme. De data asta sunt serioase dar deh...aşa se întâmplă când iţi merge bine, apare invidia şi se cam duce tot. Ce fel de probleme? Păi, ca să fac un scurt istoric, am aflat că am cam fost folosită şi minţită, şi ca de obicei, nu am dreptate în nimic. Ca o concluzie, ne-am despărţit (e cam definitivă treaba). A şi încă ceva, cu toate vorbele care se aud, am descoperit cam cum sunt unele persoane şi mi-am schimbat total impresia despre multe persoane care le vedeam total opuse faţă de cum sunt ele defapt. Cu toate astea, mi-am descoperit prietenii adevăraţi care ştiu să mă înţeleagă şi să mă susţină din toate punctele de vedere (se ştiu ele cine :)

joi, 17 martie 2011

No title for this post

Nu ştiu ce titlu aş putea pune acestei postări, însă vroiam să public câteva linkuri (piese mai exact) care le-am ascultat de curând şi m-am cam "întoxicat" cu ele. Prima care mi-a plăcut se numeşte Bullet - A fost o dată , urmată de Eli - Hey , Eminem - I need a doctor , Kelly Clarkson - Behind these hazel eyes , Kings of Leon - Use somebody şi Bon Jovi - It's my life. Sinceră să fiu, deşi sunt genuri diferite, îmi plac la fel de mult :) Sper că şi vouă ;)

sâmbătă, 12 martie 2011

First day of spring

Se pare că în sfârşit a venit şi prima zi de primăvară :X Deci afară cred că sunt aproape 20 de grade, şi e super mişto vremea ;) Sper să reuşesc să ies şi eu că deh, mai nou am luat jumate de punctaj la o simulare de examen şi explicaţia pentru care am luat o notă aşa mică e că "petreci cam mult timp distrându-te" ( da, de 3 sau 4 weekenduri nu am mai stat pe afară şi de-aia cum să nu ). Anyway, e prea frumoasă vremea ca să stau în casă, aşa că încerc să-mi termin temele şi să ies şi eu :)

miercuri, 9 martie 2011

A new beggining

Deci, spre surprinderea mea, lucrurile s-au aşezat cum nu se putea mai bine :X Da, ne-am împăcat şi da mă simt bine :) Nu am alte cuvinte :P

E evident

M-am gândit să postez ceva mai "pozitiv" că deja blogu' are o nuanţă tristă, aşa că m-a impresionat o piesă foarte mult şi aş vrea să ascultaţi mai ales versurile aici.

luni, 7 martie 2011

It's almost over.

În curând se va termina, se vede clar asta... A fost prea puţin ca să renunţ şi totuşi prea mult ca să uit. E undeva la mijloc, e exact perioada aia în care iţi spui "ce-a fost mai greu a trecut" şi te aştepţi numai la lucruri bune, dar nu întotdeauna vor apărea. Cu siguranţă, următoarea postare va fi despre concluzia finala la care mă aştept... I'll be back very soon.

duminică, 6 martie 2011

Fights, tears and another lost weekend

Deci ... nu ştiu cu ce să încep. Îmi imaginam că voi avea şi eu 2 zile cât de cât ok...dar bineînţeles că a fost imposibil. Mai întâi îmi pierd banii, abonamentu şi geanta. Şi după ce că nu mai am mai deloc bani, trebuie să-mi plătesc singură noul abonament. Şi deşi asta nu a fost destul de rău, am avut parte aseară de o cearta mega-urâtă. Nici măcar nu ştiu ce să mai spun, că poate spun prostii. Ok, să zicem că sunt o proastă. Bun, eu sunt mereu de vină. Sunt super-mega-ultra-extra-imperfectă. Dar totuşi, măcar un lucru am făcut şi eu bine de 2 luni încoace, dacă restul a fost prost. Şi, cu toate defectele mele, mă aştept când fac ceva bine, ceea ce se întâmplă rar, să fiu puţin apreciată. Nu mi-ar prinde rău să aud cuvinte de genu : O bravo, ai făcut şi tu în sfârşit ceva bine. Dar trec şi peste asta că poate tot eu sunt cea care trebuie să descurce lucrurile şi să cedeze ca să fie totul ok.

vineri, 4 martie 2011

March...

Mda, a venit şi 1 martie... nimic deosebit. Adică a fost destul de ok ziua aia, am primit ceva marţişoare şi de-astea da' parcă nu a fost o zi aşa deosebită cum vroiam eu. Eh, vorbesc fiţele din mine :P. Oricum, sper că luna asta să se încălzească o dată că e a 6-a oara când ninge iarna asta (şi pnm e deja lună de primăvară). Mâine sper să fie puţin mai cald pentru că am de gând să ies în mall ( după vreo 3 weekenduri petrecute în casă, măcar atât să vreau şi eu ). Ok, mi-ar plăcea să mai stau să scriu dar trebuie să mă confrunt cu vreo 6 teste la mate deci.. ne mai citim pe-aici :D